Situație scandaloasă în orașul european Galați. Cel mai mare spital din oraș, este vorba despre Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați, nu mai acordă consultații cardiacilor. La ghișeul Spitalului de Urgență bolnavii se inimă află cu stupoare că “nu se mai fac programări pentru consultații pînă la sfîrșitul anului 2015”, întrucît agenda medicilor din cadrul Secției de Cardiologie este superaglomerată. Prin urmare, dacă un gălățean plătitor de asigurări de sănătate vrea să vadă cum mai stă cu inima, el trebuie să se consoleze cu ideea că pînă la 1 ianuarie 2016 nu îl va putea consulta nici un doctor din cadrul Spitalului de Urgență “Sf. Apostol Andrei”. Cel puțin nu pe această cale, cu programare la ghișeu și tot tacîmul. Pe ușa din dos, cu banul în plic, probabil că pacientul va fi băgat în seamă pentru că, vorba aia, și doctorii au rate la bănci.
Cardiacilor nu le rămîne decît să cheme Ambulanța, în cazul în care vor să știe cum mai stau cu inima, căci odată sosiți la Urgențe personalul medical este obligat să îi consulte sau, în caz de forță majoră, să dispună internarea acestora în Secția Cardiologie. Pentru gălățenii cu bani mai există și varianta unei consultații contracost la cabinetele particulare din Galați, unde este imposibil să nu dea peste unul din doctorii care slujesc și în spitalul de stat unde “din păcate, nu se mai acordă consultații pînă la sfîrșitul lui 2015”.
Cel mai mare spital din Galați nu mai acordă consultații cardiacilor
-->