Pe final de an, Primăria taie ultimul calup de cașcaval. Mai repede decît de obicei, deoarece vin sărbătorile iar consilierii sunt și ei oameni cu nevoi de sezon (porc, brad, cadouri), Consiliul Local se va întruni, miercuri, 10 decembrie. Este ultima ședință din acest an a legislativului, așa că aleșii trebuie să rezolve o grămadă de treburi. Pe ordinea de zi a ședinței figurează peste 50 de puncte despre taxe și impozite, transporturi, studii, parteneriate, redevențe, investiții și alocații bugetare. Bineînțeles, toate acestea au un numitor comun, banii publici, care fie trebuie cheltuiți, fie trebuie strînși de la contribuabilii locali.
Ei bine, deși unele ziare din Galați tot anunță de luni de zile că vine Apocalipsa financiară, taxele și impozitele locale nu se modifică decît în raport cu inflația. Exact ca anul trecut, acestea sunt actualizate în funcție de creșterea inflației, cu circa 2,6 la sută. Apar, în schimb, o taxă pentru activități cu impact asupra mediului înconjurător și una pentru stațiile de telefonie mobilă(naiba știe ce înseamnă dar cu siguranță vor fi plătite).
Este, totuși, luna cadourilor așa că Moș Stan își scutură bine sacul de bani și dă în stînga și în dreaptă. Pe listă sunt toate cluburile, asociațiile și ONG-urile cunoscute și necunoscute din oraș, care primesc diverse sume de bani. Organizațiile care au grijă de copii, de bătrîni sau de persoanele de handicap, cluburile sportive, asociațiile ce intermediază relația cu Cel de Sus cu bani de jos dar și crescătorii de fluturi și omizi, cercetătorii în stele sau savanții de la urbanism modern-arhaic, toți așteaptă să le cadă ceva în buzunar în urma ședinței de mîine. O mențiune specială pentru băieții de la Tehnopol despre care am mai scris și care și-au scos gîtul din cuib, așteptînd să mai ciugulească ceva de la buget. Motivul este foarte bine întemeiat. Specialiștii de la Tehnopol au nevoie de vreo 600.000 de lei pentru angajarea unor specialiști care să elaboreze strategia de dezvoltare a orașului în perioada 2014-2020. În concluzie, specialiștii angajează specialiști ca să înghită banii publici, ca niște adevărați specialiști.
În luna cadourilor, bugetul local o să rămînă în fundul gol
-->