Ne trece glonțul pe la ureche. Și culmea, nu părem prea îngrijorați. Nu-i prima și nici ultima dată. Până când va fi ultima dată, așa cum ar spune dinozaurii.
Trecând peste mizeriile de virus și de politică, știrea zilei ne pică din cer. Astronomii gălățeni au belit telescoapele și au studiat un asteroid potențial periculos pentru Pământ. Periculos pentru că peste patru zile va trece razant pe lângă planeta noastră cea de toate zilele.
„Asteroidul (99942) Apophis face parte din categoria asteroizilor potențial periculoși aceștia fiind numiți și Potentially Hazardous Asteroids (PHAs). Un asteroid se numește potențial periculos dacă îndeplinește în același timp două condiții. Prima condiție este ca distanța minimă între orbita asteroidului și orbita Pământului să fie mai mică de 7,5 milioane de km, ceea ce înseamnă aproximativ 19,5 distanțe Pământ-Lună, iar a doua condiție este ca diametrul asteroidului să fie mai mare de 140 de metri.” (Observatorul Astronomic Galați)
Apophis a fost descoperit în urmă cu vreo 17 ani și de atunci îi ține cu sufletul la gură pe astronomi. Este studiat de toți specialiștii, inclusiv de cei din Galați. Pe 6 martie va trece pe lângă planeta cotropită de Covid. Următoarea tură pe care o va face pe lângă Pământ va fi în 2029. Să ne vedem sănătoși!