Având în vedere că actuala opoziție e praf, ba impotentă politic, ba amanetată pe la PSD, am zis să vi-i prezentăm pe cei de la PLUS. Adică, Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Formațiunea lui Cioloș, ca să fie și mai clar. Nu de alta, dar tocmai s-a desfășurat prima lor întâlnire.
PLUS-iștii se laudă singuri că la prima întâlnire au venit cam 100 de membri. O fi mult, o fi puțin… Și că ei deabia acum încep să se organizeze. Momentan PLUS nu are o filială locală, am înțeles că ea va lua ființă abia după alegerile europarlamentare. Și, din câte s-a observat, până acum PLUS Galați nu a atras vreo figură cunoscută, vreun gălățean cu notorietate în jurul căruia să se poată construi. Cel puțin nu la vedere, căci prin târg circulă deja câteva nume.
Am zis să punem o poză cu ei la ziar, așa, din simpatie. Că sunt la început și unii dintre gălățeni chiar își pun speranța în formațiunea asta politică. Și pentru că încă nu au avut timp să ne dezamăgească.
În plus, cred că lumea e curioasă să vadă ce fețe au cei de la PLUS. Membrii Grupului de inițiativă județeană (GIJ) sunt: Iulia Gavrilă, Liviu Grigoraș, Andrei Alexandrov, Flavia Susnoschi, Cătălin Miron, Georgian Chirilă, Doru Maximilian și Marian Dumitru.