Cu ce se mai ocupă elevii din Brăila? Lovesc o fată, ca să se distreze. La propriu. Ei îi spun joacă, cadrele didactice care au văzut filmarea postată pe internet vorbesc despre violență.
Deștepții care joacă de-a leapșa/bâza în timpul unei pauze sunt elevi în clasa a 11a la Liceul Tehnologic din orașul Însurăței, județul Brăila. Pentru că suferă de inteligență superioară, ei au postat grozăvenia pe FB, ca să vadă toată lumea ce șmecherie de școală se face la Însurăței. Uite așa, filmarea a ajuns și sub nasul profesorilor care și-au pus mâinile în cap. După ce și-au scos mâinile din păr, cadrele didactice au anunțat anchete și sancțiuni.
S-a întâmplat luni într-o pauză, în ultima zi de școală înainte de suspendarea cursurilor. A fost o joacă a copiilor, noi până acum nu avem sesizări de la copii și de la părinți. Eu personal nu am știut de acest lucru de la cei implicați, eu am aflat de pe internet, acolo am văzut filmulețul. Nu sunt copii problemă, ei au crezut că se joacă. Dirigintele a vorbit cu copiii la telefon, a mai aflat câteva detalii, cazul va fi analizat și, probabil, se va propune sancțiune.
Kung Fu Panda din Însurăței se va alege cu o sancțiune, la fel și elevul paparazzi care a filmat cafteala de la școală.
Noi vom face o anchetă, probabil îl vom sancționa pe elevul care a lovit dar îl vom sancționa și pe elevul care a făcut filmarea, conform regulamentului. Nu știm cine a făcut filmarea, urmează să-l identificăm. În ceea ce privește sancțiunea, cred că în acest caz se poate ajunge la mustrare scrisă cu scăderea notei la purtare.
Trecând peste sancțiunile școlare, noi credem că o pedeapsă ar trebui să primească și băieții care stau pe margine și care se distrează de minune când colega lor este trântită la pământ. De exemplu, să participe la un joc de-a leapșa împreună cu Leonard Doroftei, Ionuț Pitbull Atodiresei și Lucian Bute.