Azi, de Ziua mondială a educației, primarul Ionuț Pucheanu a primit vizita unor micuți de la o grădiniță din Galați. Vizită care s-a transformat rapid într-o acțiune de PR, care ar fi putut fi intitulată: “Iată, Pucheanu a dat în mintea copiilor, deci Galațiul ar mai putea avea o șansă!”.
- În primul rînd, azi în biroul lui Pucheanu au intrat foarte multe persoane care nu doreau nimic de la el. Care nu i-au cerut să le rezolve vreo problemă și, mai ales, nu i-au propus să facă cine știe ce (șmen) împreună.
- În mod bizar, cei prezenți azi în biroul lui Pucheanu și-au păstrat coloana dreaptă și n-au simțit nevoia să-l lingușească sau să-i scuture vreo scamă.
- Primarul Pucheanu a primit cadou cîteva momente de educație “forțată”: a stat cuminte în picioare în timp ce alții îi probau scaunul de la birou, a zîmbit mult și politicos, nu s-a răstit la nimeni și nici n-a putut să vorbească porcos.
- Pucheanu a trăit unul din rarele momente în care a fost înconjurat de persoane sincere și cinstite, care nu pot fi nici măcar bănuite de matrapazlîcurile de care sînt suspectați, de cele mai multe ori, cei care intră în mod frecvent în biroul primarului.
- Sper că Pucheanu a fost pregătit pentru întîlnirea cu micuții preșcolari. Dacă tot vorbim de educație, mă gîndesc că le-a oferit și el ceva: o carte de colorat, o cariocă sau măcar vreo bomboană. Că doar nu se făcea astfel vreo gaură neagră în bugetul primăriei sau al PSD.