Funcționarii din administrația publică își suflecă mînecile și se apucă de grevă. Miercuri, 24 mai, ei vor zice hai sictir atunci cînd șefii le vor cere să plimbe o mapă sau să întocmească un document.
Oamenii sunt nemulțumiți de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare. Ei amenință că vor sta pe FB non-stop dacă guvernanții nu le dau și lor o bucată din cașcavalul public.
Așadar, sindicatele din administrația publică locală anunţă că miercuri va fi grevă în toată țara. Bonus, vor fi proteste la București, în faţa Palatului Parlamentului. Momentul și locul nu au fost alese la întîmplare: miercuri va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor.
Să nu mai zicem că, în acest caz, Camera Deputaților este for decizional iar parlamentarii sunt setați pe turbo atunci cînd împart bani în stînga și în dreapta.
V-am prezentat deja cadrul general și acum încercăm să aflăm ce se va întîmpla mîine la Galați. Nimic. Ca de obicei, nimic. De-a lungul anilor, funcționarii din Galați ne-au obișnuit ca în timpul grevelor din administrație să fie cu mapa și cu tastatura în mînă.
Salariații din Primărie, Prefectură, CL, CJ și celelalte instituții subordonate nu protestează pentru că nu au nemulțumiri sau pentru că au fost instalați în funcții pe relații politice. Știu ei mai bine care-i varianta corectă.