Șase puști au fost transportate din Spania la Tecuci într-un colet. Un bărbat a fost ridicat de polițiști în timp ce ridica pachetul. Din cauza polițiștilor nu am aflat ce bacșiș se dă pentru un astfel de transport.
Coletul cu șase puști a ajuns la Tecuci luni. Un cetățean s-a prezentat la livrarea care urma să fie făcută în parcarea unui supermarket.
„La data de 18 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au depistat în flagrant delict un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce ridica, din parcarea unui supermarket din aceeași localitate, un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de transport.” (IPJ Galați)
Polițiștii au deschis coletul și au descoperit că în interior se aflau „șase arme lungi neletale, cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, supuse autorizării.
Bărbatul va avea de dat explicații la întrebările standard ce, cum, cât, de ce și unde. Armele au fost confiscate de polițiștii care au deschis un dosar penal.
„Armele au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.” (IPJ Galați)






