Avem o întrebare care ar putea fi folosită la un concurs de cultură generală organizat de orice televiziune din Galați. Cine a spus: „Suntem revoltați de lipsa de responsabilitate a administrației în domeniul termoficării orașului….îi chemăm pe gălățeni să ni se alăture pentru a protesta în fața primăriei”- Napoleon Bonaparte, Mata Hari sau Montezuma?
Adevărul este că nici noi nu știm cu exactitate răspunsul. Prin deducție îl putem exclude pe Napoleon deoarece a trăit mulți ani la Paris și acolo nu există probleme cu termoficarea. Mata Hari se încălzea prin activitățile prestate iar aztecul Montezuma nu și-a pus problema termoficării pentru că tot anul stătea în fundul gol, de cald ce era afară. De aceea, cea mai probabilă variantă de răspuns este șomerul de la Apaterm.
Foștii angajați Apaterm (peste 500 de persoane) au părăsit societatea în urmă cu două săptămîni. Atunci, ei au fost concediați deși li se promisese că vor fi transferați la nou înființata Calorgal. Noii șomeri, însă, sunt oameni imprevizibili. Ei nu se enervează la fel de des ca salariați din alte domenii. De exemplu, nu s-au enervat ani de zile cînd prin unitate se făceau angajări pe pile și pe linie politică. Apoi nu s-au enervat nici cînd au aflat că autoritățile au comandat coliva și lumînările pentru societatea la care încă prestau. Ei bine, celor de la Apaterm li s-a ridicat tensiunea în momentul în care au fost trimiși în șomaj. Iar de prea multă adrenalină dar și din lipsă de autorizație de miting, oamenii au început să se plimbe prin fața Primăriei. S-au plimbat două zile, au molfăit amenințări, au discutat despre incompetența și iresponsabilitatea celor care ne conduc și au anunțat mișcări de stradă. Între timp s-au răzgîndit deși la mitingul de săptămîna aceasta erau invitați toți gălățenii afectați de falimentarea sistemului de termoficare a orașului. Cică joia trecută, în timpul plimbării, au dat nas în nas cu primarul Marius Stan care le-a promis că 200 dintre ei vor fi angajați la Calorgal. Uite așa supărarea s-a diluat, incompetența și iresponsabilitatea au fost uitate iar falimentarea sistemului de termoficare nu a mai rămas la fel de importantă.
Vă spuneam că șomerii Apaterm sunt imprevizibili. De aceea, este posibil să-i vedem din nou nervoși, pe trotuarul de la Primărie. Asta s-ar putea întîmpla după ce vor afla că „angajări la Calorgal” a fost o glumă bună a administrației.
Uite protestul, nu e protestul. Șomerii Apaterm au renunțat la mișcările de stradă
-->