Am trăit să o vedem și pe asta. Primăria Galați vrea să devină campioana ecologiei. Nu oricum, ci la nivel european. De aceea, primarul Marius Stan vrea să trimită o scrisoare de intenție unor băieți din Ungaria despre care nu prea am reușit să aflăm cu ce se ocupă. „Orașul Galați confirmă angajamentul său de a fi Partener de Proiect în activitățile propunerii Laboratoare urbane verzi-promovarea eficienței resurselor prin eco-localism, condusă de Districtul XVIII din Budapesta, Ungaria. Provocarea specifică pe care dorim să o abordăm în cadrul acestei Acțiuni de Planificare a Rețelelor, în calitate de Parteneri de Proiect, este modul în care municipalitatea (ca facilitator) poate sprijini inițiativele ecologice la nivel local (ca software), eco-localismul, pentru a face o sinergie cu resursele orașului folosite eficient pentru proiecte și investiții (ca hardware) și modul în care organizațiile ecologice de acest tip pot sprijini municipiul”. (fragment din scrisoarea de intenție ce va fi supusă aprobării în viitoarea ședință de Consiliu Local)
Nu înțelege nici naiba ce înseamnă laboratoare urbane verzi și eco localism. Oricum sună eco și ăsta cred că este scopul. Ciudat este că municipalitatea gălățeană o frige eco, după ce a reușit să-și pună în cap toți ecologiștii din oraș. Ca să fim în pas cu vremurile, propunem și noi niște teme de discuție pentru omuleții ăștia verzi. Primăria Galați ar putea avansa subiectele „Teii de pe strada Mihai Bravu-între legendă și realitate” sau „Defrișările de pe faleza Dunării, prostie sau rea voință?”. De asemenea, sugerăm ca una dintre întîlnirile laboratorului să se desfășoare în fața bibliotecii V.A.Urechia, în parcările care vor fi amenajate pe strada Mihai Bravu.
Pe principiul „eco, eco, dar în euro” la finalul scrisorii aflăm că isprava asta o să ne coste niște bani de la bugetul local. „În acest scop ne angajăm în mod oficial să asigurăm resursele financiare necesare co-finanțării FEDR. Valoarea totală a proiectului pentru faza I este de 99.159,47 euro iar bugetul alocat Municipiului Galați este de 6.354 euro (85% finanțare FEDR — 5.400,90 euro, 15% cofinanțare națională — 953,10 euro). Coordonatorul proiectului Urban Green Labs este reprezentat de Districtul XVIII din Budapesta, Ungaria. Parteneri în cadrul proiectului, în faza l, sunt orașele Galați, Maribor, Heerlen, Padova și Lublin”. Să ne fie de bine!
Primăria Galați vrea să angajeze niște omuleți verzi
-->