Aspru criticat în nenumărate rînduri atît de gălățeni cît și de ziariști că nu ține audiențe, primarul Marius Stan s-a apucat serios de treabă. La aceasta a contribuit și plecarea neașteptată a lui Radu Cosca din vîrful Primăriei. Fie că-i făcea plăcere sau nu, conservatorul era singurul care, săptămînal, ținea audiențe și uite așa mai afla problemele cu care se confruntă gălățenii. Revenind la primarul Marius Stan și mult așteptatele audiențe, trebuie să recunoaștem că au fost o surpriză pentru toți. Și iată că, după primele audiențe de săptămîna trecută, cînd şi-a chemat ziariștii de curte să-l pozeze cum face pe primarul cel bun și preocupat de soarta amărăștenilor, aflăm că edilul Noului Galați a dat de gustul audiențelor. Primarul a anunțat că va ține audiențe în fiecare marți, la ora 9.00, la Primărie, audiențe unde de data aceasta a ținut să invite toți reprezentanții mass-mediei (nu numai pe cei de la oficiosul Viaţa Liberă!). Plin de entuziasm, Stan va face tandem cu Mihai Manoliu de la Poliţia Locală şi spune că va organiza astfel de întîlniri cu oamenii în fiecare dintre cele cinci secții care vor fi înființate în diferite cartiere. „Marţi la ora 9.00 sunteţi invitaţi dacă sunteţi curioşi, şi mai mult, aşteptăm să finalizeze domnul Manoliu cu Poliţia Locală cele cinci secţii de poliţie, pe care le vor avea în cartierele oraşului, şi extindem audienţele. Dacă aşa vor cetăţenii ca primarul să stea la audienţe, voi sta”, a declarat Marius Stan.
Nu e glumă: Marius Stan va ține audiențe chiar în secțiile Poliției Locale
-->