Ieri vă povesteam cum s-au cheltuit aiurea numeroși bani la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Ei bine, să nu vă imaginați că la celălalt teatru din Galați, adică la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, ar fi mai multă cumpătare. Nici vorbă de așa ceva, dacă ne uităm pe raportul Curții de Conturi realizat la sfîrșitul anului trecut. De fapt, sunt multe lucruri asemănătoare. Relația cu Fundaţia „Andreiana Juventus”, de exemplu, este la fel de păguboasă pentru bugetul local ca la muzicalul gălățean. Zice Curtea că „Teatrul Dramatic a efectuat plăţi nelegale către Fundaţia Andreiana Juventus în baza unor documente din care nu rezultă obligaţiile de plată ale teatrului, aşa cum au fost prevăzute în contractul de asociere/protocol. Prejudiciul este de 325.000 de lei”. Iar chestia cu fundația nu se oprește aici. Cică pe la organizația cu nume de echipă de fotbal a fost depăşit nivelul salariilor de bază aprobate prin statul de funcţii. Mai grav chiar, plățile nu au fost acordate personalului artistic, tehnic şi de producţie implicat direct în realizarea Programului minimal de producţii culturale (spectacole şi concerte), Conform Curții de Conturi, banii au ajuns în mod ilegal la persoane care nu au efectuat prestaţii pentru Teatrul Dramatic Fani Tardini în perioadele în care se aflau în concediu de odihnă, concediu medical și concediu pentru creşterea copilului.
De asemenea, raportul auditorilor mai anunță că „nu au fost prezentate controlului documente justificative pentru 10 contracte de prestări artistice, respectiv un deviz care să cuprindă cheltuielile efectuate de prestator pe fiecare categorie de acţiune culturală”. Rezultă un prejudiciu de 680.000 de lei. La acesta se mai adaugă o altă pagubă de 158.000 de lei provocată de faptul că „entitatea a efectuat, în perioada 2011-2014, plăţi pentru personalul contractual, reprezentînd spor pentru condiţii grele în absenţa regulamentului care trebuia aprobat de către ordonatorul principal de credite”.
Exact ca la colegii de la Muzical, auditorii au stabilit termene de recuperare a prejudiciului și i-au îndrumat pe șefii artiștilor de la Dramatic să reglementeze relațiile dintre teatru și Fundația „Andreiana Juventus”.
Curtea de Conturi a stabilit: este dramatic ce se întîmplă cu banii la Dramatic
-->