Ca în filmele SF. Panourile stradale vor fi folosite pentru a trimite breaking-news-uri populației. La Galați și în alte 17 orașe din țară. Informațiile vor ajunge pe panouri în mai puțin de un minut.
Chestia futuristă am aflat-o miercuri.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că a bătut palma cu Phoenix Media, o companie specializată în digital outdoor și tehnologie. Scopul proiectului este „informarea cetățenilor asupra situațiilor de ordine publică sau a situațiilor de urgență, cu impact asupra comunităților.”
Practic, panourile se vor transforma, în cazul apariției unor urgențe, într-un canal oficial de comunicare publică.
„În urma colaborării specialiștilor MAI, IGSU și Phoenix Media au fost create platforme dedicate celor două instituții care să le permită accesul direct și gratuit la rețeaua de panouri digitale ale Phoenix Media. Astfel, prin intermediul unei tehnologii puse la dispoziție de către operatorul privat, MAI și IGSU au acces direct și nemijlocit la cele peste 170 de panouri publicitare digitale din București și alte 17 orașe din România, pentru a transmite diverse alerte. Imagini și informații despre copii dispăruți, persoane căutate/urmărite/evadate sau restricții rutiere, precum și avertizări meteorologice de vreme severă – toate sunt difuzate public în mai puțin de 1 minut pe panourile digitale din rețeaua Phoenix Media.” (MAI)
Compania privată are panouri în Galați, București, Alba Iulia, Arad, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Iași, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu-Jiu, Tulcea, Timișoara, Roman, Florești, Câmpina-Nistorești și Slobozia. Sistemul și-a făcut deja încălzirea.
Deja, MAI a difuzat 16 alerte, dintre care 12 au vizat copii dispăruți. Informațiile au fost afișate pe panourile publicitare de peste 2,4 milioane de ori, mesajul ajungând la peste 9,4 milioane cetățeni.







