Mai e puţin şi scăpăm de campania electorală, vin alegerile, apoi sărbătorile de iarnă. Românul, ca tot barbarul, va rupe şi de data asta intrarea la supermarcheturi şi va goli rafturile că de, să aibă şi el ce pune pe masă de sărbători. Parcă toată lumea se face că plouă, parcă nimeni nu vrea să recunoască ce ne aşteaptă.
Ianuarie vine cu criza financiară. Şi semnele se văd de pe acum. Colegul Iulian Grosu a scris un text despre probelemele pe care le are Grupul de firme INTFOR. Şi nu e singurul. Ce aţi spune dacă vă zic că firme precum Damen SA sau Arabesque au intrat deja în incapacitate de plată?! Despre ArcelorMIttal nici nu vreau să pomenesc. Am înţeles că pînă şi turcii de la Beyler SA au mari probleme, iar partenerii lor, bancherii de la Banc Post, nu ezită să le sape groapa. Aşa, preventiv. E care pe care. Vor urma, cel mai probabil, disponibilizări şi, de ce nu, falimente.
Cu toate astea, românul rămîne rece la toate nenorocirile astea. El îşi vede liniştit de grătarul pe care îl face în faţa blocului, se mai întîlneşte cu băieţii la garaj, poate, poate o trece şi criza asta financiară.
Atenţie cum vă daţi pe derdeluşul crizei financiare. Să nu vă usture buzunarul
-->