M-a sunat un prieten care avea de gînd să le facă cadou o vacanță părinților și m-a întrebat ce condiții trebuie să îndeplinească ca să se încadreze în programul “Litoralul pentru toți”.
E simplu. Nicio condiție. Nu trebuie să fii pensionari sau să ai venituri mici și nici nu e vorba de vreun program social. “Litoralul pentru toți” se adresează tuturor, indiferent de vîrstă sau condiție socială și presupune o gamă variată de opțiuni și tarife. În esență e vorba de o vacanță ieftină în extrasezon (3 mai – 15 iunie sau 1 -30 septembrie), dar e bine să știți că reducerile semnificative sînt pentru sejururile de 6 nopți.
“Există prețuri ușor diferite pentru hotelurile din sudul litoralului, mai puțin promovate, dar în creștere de imagine și servicii și cele din nord, mult mai solicitate. Cei care vor să se bucure de beneficiile unei vacanțe în regim ‘’all-inclusive’’, o pot face. De asemenea, cei ce vor să aibă parte de o vacanță prelungită, pot solicita două sejururi, unul în prelungirea celuilalt”, mi-a declarat Mădălina Filote, director la agenția de turism Mareea Galați.
În ofertă se înscriu toate hotelurile de două, trei și patru stele de pe litoralul românesc, iar prețurile pornesc de la 199 de lei/persoană/sejur, pentru un pachet de 6 nopți.