Doamne-Dumnezeule, îmi venea să arunc prosopul (ca la box) pe televizor azi noapte, pe la ora 3.00, cînd Simona Halep era pur și simplu umilită de rusoaica Ekaterina Makarova. Halep nu mai încasase o bătaie atît de crîncenă din finala Turneului Campioanelor de la Singapore, dar măcar atunci fusese învinsă de nr. 1 mondial, Serena Williams. Noaptea trecută, de Simona Halep și-a bătut joc una aflată pe locul 10 în ierarhia WTA (Makarova), care jucase la Australian Open 2015 de două ori mai multe meciuri decît românca noastră, socotindu-i și partidele din proba de dublu, acolo unde rusoaica a făcut pereche cu Elena Vesnina.
Adevărații campioni își arată clasa în momentele de cumpănă, în partidele cu mare încărcătură emoțională. Nu este și cazul Simonei Halep, care este cel mult o jucătoare de pluton, cu sclipiri sporadice în joc. Știți ce a declarat Simona Halep după meciul pierdut cu 4-6, 0-6 în fața Ekaterinei Makarova? Că după primul set cîștigat de rusoaică ea, Simona Halep, a simțit că nu mai poate întoarce soarta meciului. De asta cică a și pierdut al doilea set la zero, fără să cîștige nici măcar un game pe propriul serviciu. Astfel de declarații auzi cel mult în întrecerile de amatori, acolo unde jucătorii se pierd definitiv dacă au dat-o de două ori în fileu, nu de la o “profesionistă” ca Simona Halep, care încă este nr. 3 mondial. Halep a afirmat că a avut o zi proastă, că nu i-a intrat deloc serviciul. Păi, așa ceva nu o să întîlniți niciodată la o adevărată campioană ca Maria Șarapova, de exemplu. Aaa, este posibil să servești slab preț de 3-4 gameuri, dar nu un meci întreg. Căci dacă servești tot meciul ca o cizmă, chiar nu ai ce căuta în semifinalele unui turneu de mare șlem.
Pentru Simona Halep, însă, eliminarea prematură din “sferturi” la Australian Open 2015 poate fi privită ca o veste excelentă. Astfel, Halep se poate întoarce liniștită acum la competițiile de bucătărit, acolo unde se dădea mare performeră, în compania mamei sale și a “bunicuțelor de duminică”, vezi spotul publicitar de mai jos.
https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422327029&v=flYdrpi0in4&x-yt-cl=84838260#t=27