A plouat ca în povești la Galați în weekend-ul prelungit de Sf.Andrei și de 1 Decembrie. Ca în poveștile pe care le citea Bacovia când era mic. Oricum, marea bălăceală a stricat marea distracție de la marile evenimente pregătite de autorități.
Să le luăm pe rând. Vineri, în Grădina Publică s-au aprins luminițele de sărbători. Așa am auzit. La fața locului a fost frig și ud. Altceva nici nu mai știm. Și apoi a tot plouat. Ghinion!
Sâmbătă și duminică a plouat. Colac peste pupăza fleașcă, a venit un anunț de la hidrologi. Cică este pericol de inundații în mai multe zone ale țării, inclusiv prin județul Galați. Vestea a venit de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Avertizarea cod galben este valabilă „în intervalul 30.11.2025 ora 12:00 – 01.12.2025 ora 12:00”.
„Bârlad – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, şi Galaţi), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele: Vaslui şi Galati).”
De luni am putea scăpa de ploi. Asta i-ar putea încuraja pe gălățeni să scoată nasul din case mai ales că este că este zi liberă (și Zi Națională).
Ceremoniile vin la pachet cu restricții
„Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, luni, 1 Decembrie 2025, se instituie restricții de trafic pe strada Domnească, în intervalul orar 09.30 – 12.30, pe tronsonul cuprins între str. G-ral Iacob Lahovary și str. Gării.” (Primăria Galați)
Și programul de transport va fi modificat după cum urmează:
– Traseul 9 (Țiglina III – Gara CFR) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
– Traseul 11 (Micro 13B – Piața Centrală) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian, returul rămânând nemodificat;
– Traseul 15, pe retur (Gara CFR – Piața Centrală) – va fi deviat din str. Domnească pe str. Aleea Mavromol – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei – str. Traian – Piața Centrală, turul (Piața Centrală – Gara CFR) rămânând nemodificat;
– Traseul 102 (Micro 19 – Bariera Traian) – va fi deviat din str. Domnească pe str. Aleea Mavromol – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei și va avea indicativul 101;
– Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
– Traseul 106 (Micro 19 – Gara CFR) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei.
În acest interval, stațiile Galeriile de Artă, Parc Eminescu, Universitatea Dunărea de Jos, Teatrul Dramatic și Parfumul Teilor vor fi suspendate.
Să nu uitați că restricții sunt și pe strada Dimitrie Bolintineanu. Pentru buna desfășurare a evenimentului Feerie de iarnă – ediția a III-a, până pe 2 decembrie 2025, ora 12.00, este interzisă circulația autovehiculelor pe tronsonul cuprins între străzile Științei și Domnească.








