Să se rupă faleza gălățeană în două. Cohorte de localnici și turiști au invadat malul Dunării, în locul în care a fost organizat Festivalul Scrumbiei. Nu i-au speriat avertizările de vreme rea (nu s-a adeverit) și nici avertizările de prețuri mari (s-au adeverit).
A fost invazie pe Faleza Dunării din Galați. Vineri, dar mai ales sâmbătă și duminică zona a fost cotropită de cetățeni degrabă consumatori de pește. Unii au venit din Galați, alții au sosit cu autocarele din alte orașe, pe post de turiști. Ba au fost și câțiva străini care au făcut un scurt demo de city break la Galați.
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Primăria Galati
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Primăria Galati
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Primăria Galati
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Prinăria Galati
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Prinăria Galati
- Festivalul Scrumbiei FOTO: Prinăria Galati
Băștinași sau venetici, toți au avut un scop comun: să mănânce pește. Și au avut de unde. Acesta a fost pregătit în toate felurile, pe grătar și în ciorbă. Scrumbia și surorile ei au fost gătite la fața locului în fața publicului pofticios. Vă spuneam că nici prețurile nu i-au speriat pe consumatori. Ca să judecați singuri vă spunem că o scrumbie a costat 45 de lei, iar hamsiile vreo 14 lei/suta de grame.
De mâine încolo o să aflăm și statistici. Câți participanți au fost la eveniment, câți turiști și cum este comparația cu participarea de anii trecuți. Nu că ar conta prea mult cifrele, dar noi o să vă anunțăm.












