Pompierii din Galați, Tecuci și Ivești au un weekend agitat. Ei încearcă să stingă un incendiu izbucnit la groapa de gunoi de la Șendreni. Distracția a început în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Pompierii gălățeni au parte de un început incendiar de vară. Startul distracției de vară a fost la Șendreni. Mai precis la groapa de gunoi de la Șendreni acolo unde peste noapte, dintre deșeuri, au scos capul mai multe flăcări.
„În această noapte, pompierii gălățeni au fost alertați cu privire la un incendiu care se manifesta la groapa de gunoi din Șendreni.” (ISU Galați)
Îmbulzeală mare la groapa de gunoi
La gropa de gunoi s-au strâns pompieri din tot județul Galați. Inițial, la fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Galați.
Ulterior, la muntele de deșeuri au ajuns și alte echipe de intervenție. Este vorba despre șase autospeciale de stingere de la Galați, de la Garda de Intervenție Pechea și de la Stația de pompieri Ivești.
De asemenea, în misiune au fost trimise o cisternă de la Detașamentul de pompieri Tecuci și doua vole de la Primăria Șendreni.






