Un hoț, fără permis de conducere, a dispărut de sub nasul polițiștilor la volanul unei mașini. Nu e o scenă dintr-un film cu Louis de Funès, ci o peripeție din județul Galați. La aventură au mai participat alți trei domni hoți despre care nu știm dacă au sau nu au permis.
Hoțul în căutarea celebrității este din satul gălățean Podoleni. Împreună cu ceilalți trei viteji din Podoleni și Barcea, a plecat la furat. Ei au vrut să ușchească niște infrastructură feroviară. S-au dus pe o linie secundară de pe ruta Tecuci – Făurei și au demontat niște elemente de siguranță.
Nu a fost ziua lor norocoasă deoarece au fost prinși în flagrant. Doi au fost prinși pe loc, iar ceilalți doi au reușit să fugă cu o mașină. Ulterior, mașina folosită la furat a fost abandonată.
Un furt de milioane de zâmbete
Ne apucăm de capătul putred al firului narativ și ajungem la Podoleni. Acolo au fost găsiți cei doi fugari de către polițiști. Toată gașca veselă a fost arestată preventiv. Nu știm dacă polițiștii s-au tăvălit de râs în timpul anchetei, dar cert este că nici hoția nu mai este ce a fost odată. Cei patru și-au riscat libertatea pentru 3.000 de lei, prejudiciul calculat de anchetatori. Facem un calcul rapid și aflăm că fiecărui hoț îi reveneau 750 de lei.
În plus, în timp ce analizau dosarul complicat, polițiștii au aflat că hoțul care a condus mașina în momentul flagrantului nu are permis de conducere. Ca urmare, pe lângă dosarul de furt calificat s-a bifat și infracțiunea de conducere fără permis pe drumurile publice.
Cazul pare să-i fi impresionat până la lacrimi de râs și pe domnii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești. Aceștia au decis ca toți suspecții să fie puși în libertate sub control judiciar.