Un tânăr din Galați a ajuns vedeta unui dosar penal întocmit în Ardeal. Asta după ce a anunțat că fosta iubită este prostituată și i-a publicat pe internet numărul de telefon și contul bancar.
Tânărul din Galați s-a îndrăgostit de o fată din Avrig, județul Sibiu. Atunci când lanțul de iubire s-a rupt, junele a trecut la planul B. A făcut mai multe conturi false pe rețele de socializare pe care a pus fotografii cu fosta susținând că aceasta este prostituată. În plus, i-a publicat numărul de telefon și contul bancar.
„În perioada septembrie –octombrie a.c., un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Galați, ar fi hărțuit-o în mod repetat pe fosta sa concubină, o tânără, de 22 de ani, din orașul Avrig, prin intermediul rețelelor sociale și prin apeluri telefonice, adresându-i amenințări cu acte de violență. Tânărul ar fi creat mai multe conturi pe rețelele sociale, prin intermediul cărora ar fi introdus fără drept date informatice legate de identitatea tinerei, date personale și fotografii fără consimțământul acesteia și ar fi prezentat informații neadevărate către utilizatori, legate de prestarea unor servicii de natură sexuală, în schimbul unor remunerații, indicând în acest sens numărul de telefon și contul bancar ale persoanei vătămate.” (Poliția)
Percheziție la Galați
Tânărul a fost vizitat de polițiști. Percheziția a avut loc luni, la Galați. Anchetatorii au deschis un dosar penal de amenințare, hărțuire, violarea vieții private în formă continuată și fals informatic în formă continuată. Mai multe lucruri au fost ridicate, iar tânărul a fost reținut.
El și-ar putea prelungi cazarea departe de lumea dezlănțuită în funcție de deciziile procurorilor.






