Viitorul țării. Un adolescent de 15 ani a făcut ture cu mașina prin centrul orașului până a provocat un accident. Mașina fusese furată de un prieten, de 18 ani, care îl însoțea în incredibila aventură a tinereții. La final, cei doi au ajuns la spital și vor avea de dat explicații polițiștilor.
Aventura s-a produs pe strada Nicolae Bălcescu. Copilașul plin de talente de Prost (Alain) nu s-a ținut bine de volan și a înfipt mașina într-un stâlp electric. Toți au avut de suferit: mașina, stâlpul și cei doi adolescenți teribiliști.
„În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și pasagerul acestuia, un tânăr în vârstă de 18 ani, au fost răniți. Aceștia au fost preluați de echipajul medical sosit la fața locului și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.” (IPJ Galați)
Ajungem și la chestiile penale. Bineînțeles, șoferul precoce nu avea niciun fel de drept/permis de conducere. La fel de nasol este viitorul imediat al însoțitorului său.
Polițiștii au stabilit că „autoturismul ar fi fost sustras de tânărul de 18 ani de la adresa de domiciliu, după care acesta i-ar fi încredințat vehiculul minorului de 15 ani pentru a-l conduce pe drumurile publice.”
Urmarea este clară. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru „săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.”









