Se alege praful de siderurgia gălățeană. Și de siderurgiști. La protestul de marți nu au venit prea mulți cetățeni revoltați. Poate sunt mulțumiți că nu și-au primit salariile de luni de zile. Sau poate sunt plictisiți!
Nici măcar 50 de oameni nu au ajuns la protestul care a avut loc marți dimineață, la Prefectura Galați. Motive ar fi fost. În primul rând, oamenii nu și-au luat salariile de patru luni. Iar asta nu-i ustură doar pe ei ci și pe familiile lor.
În al doilea rând viitorul pare sumbru. Oamenii merg la serviciu zi de zi deși combinatul nu mai produce nimic. După două licitații eșuate, singurul fir de speranță se mai leagă de o eventuală negociere fructuoasă cu industriașii care par a fi interesați de combinat.
Protestul a avut loc fix pe 8 septembrie de Ziua Siderurgistului. Adică, o zi de sărbătoare care s-a transformat într-un fel de parastas. O zi în care se împărțeau prime și în care acum se întorc buzunarele pe dos.
În lipsa banilor, siderurgiștii au primit un mesaj de la conducerea combinatului.
„Anul acesta, însă, o întâmpinăm într-un moment greu. Trecem prin dificultăţi la care, poate, niciunul dintre noi nu s-ar fi gândit vreodată. În curând se va împlini un an de când nu am mai produs oţel. Sunt deja patru luni de când munca noastră nu este răsplătită prin salarii, iar alte şase salarii au fost acoperite din resurse publice. Unii dintre colegii noştri au ales să plece, căutând o viaţă şi o carieră mai bune. Echipamentele noastre, construite şi întreţinute de generaţii de siderurgişti, sunt astăzi în riscul de a se degrada. Dar poate că cea mai grea povară pe care o purtăm este nesiguranţa privind lunile care vin. Sunt întrebări grele, la care astăzi nu avem încă toate răspunsurile. Şi totuşi, lucrăm pentru a continua. (Aida Nechifor, director General)
