Polițiștii gălățeni vor organiza o amplă acțiune pentru depistarea șoferilor cu nasul roșu sau alb. Sunt vizați și cei care nu au nasul roșu/alb deși au consumat alcool/droguri înainte de a se agăța de volan. Campania va ține o săptămână.
Urmează o săptămână lungă pentru bețivii și drogații cu permis de conducere. Poliția Galați anunță că polițiștii rutieri ies la vânătoare. Și nu este ceva rău.
„În perioada 15 –21 iunie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați desfășoară activități specifice în cadrul operațiunii europene „Alcohol & Drugs”, coordonată de ROADPOL – Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere. Acțiunea are ca principal obiectiv reducerea numărului accidentelor rutiere provocate de conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice. Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere de circulație din județ, precum și în zonele unde au fost înregistrate evenimente rutiere sau au fost identificate riscuri sporite pentru siguranța traficului.” (IPJ Galați)
Șoferii vor fi verificați cu aparatele etilotest și drugtest. Punctul central al campaniei va fi vineri. Atunci va avea loc operațiunea „Alcohol & Drugs Marathon”, desfășurată simultan la nivel european.
„Timp de 24 de ore, polițiștii vor intensifica verificările în trafic pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța participanților la trafic. Prin astfel de acțiuni, Inspectoratul de Poliție Județean Galați urmărește creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii unor tragedii generate de comportamente iresponsabile la volan.” (IPJ Galați)







