Cel mai mare spital din sud-estul țării are parte de modernizări fără precedent – atât aparatură cât și construcții noi.
Spitalul Județean “Sf. Apostol Andrei” va trece prin transformări de amploare. Corpul spitalului, ambulatoriul și Unitatea de Primiri Urgențe sunt extinse, modernizate, consolidate, și doate cu aparatură medicală nouă. De asemenea, în curte se construiește o parcare supraetajată cu heliport.
Luni a fost dată în folosință și o nouă secție de Radioterapie. Aceasta este amplasată într-un buncăr special amenajat, ce conține acceleratorul liniar de particule necesar tratamentului bolnavilor de cancer.
Spitalul Județean va avea cea mai modernă morgă din România.
Morga Spitalului Județean va fi mutată într-o clădire nouă, ce va avea 3 etaje și dotări moderne pentru specialiști și pentru studenții de la Medicină. Consiliul Județean Galați a anunțat astăzi alocarea fondurilor necesare:
“Am alocat din bugetul propriu aproape 11 milioane de lei (…). Astfel, vom muta morga într-o clădire nouă care va fi construită de la zero (…). Clădirea va avea trei etaje, și va dispune de laborator de anatomie patologică, camera rece, săli de necropsie, laborator pentru analiza toxicologice, spații pentru depozitarea reactivilor medicali și amfitatru pentru studenții de la Facultatea de Medicină”, a declarat pentru Mediafax, Costel Fotea, Președintele CJ Galați.
În funcție de evoluția vremii, lucrarea ar putea începe chiar în această iarnă.
Rareori semne bune anul are, de la autoritățile locale.
Inițiativa autorităților de a aloca fonduri pentru altceva decât borduri este salutară. Ba chiar pare ireală.
Mă mir că, dacă tot sunt bani la buget, nu s-au găsit niște străzi ale căror borduri nu au fost schimbate în ultimii 2 ani. Pentru că, se știe, o bordură neschimbată la timp generează disconfort aleșilor. Cum ar fi acela de a munci la găsirea unei alte metode “deștepte” de sifonare a fondurilor publice.