Un consilier local din Țepu este acuzat că agresat un copil în curtea școlii. El respinge acuzația, vorbește despre fake-news și îl amenință pe primar. Poliția și-a băgat coada și a început o anchetă.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce au văzut imaginile pe rețelele de socializare. Ei au deschis dosar penal lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„În urma apariției, în spațiul public online, a unor imagini din care reiese că un bărbat agresează fizic și verbal un minor, în curtea unei unități de învățământ, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În prezent sunt efectuate cercetări în vederea identificării persoanelor implicate, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.” (IPJ Galați)
Se pare că bărbatul care îl agresează pe elev este consilier local la Țepu și reprezentantul Consiliului Local în Consiliul de Administrație al școlii. El a respins acuzațiile pe Facebook susținând că este vorba despre un fake-news. El mai susține că are informații care „pot destrăma familia și funcția” primarului comunei. Păi să le zică să știe și oamenii ce au votat!







