Sărăkie mare la Dunărea de Jos. Atât de mare încât se vede în tarifele ride sharing. Practic, gălățenii și brăilenii plătesc aproape cele mai mici tarife din țară. Pare că-i bine, dar e rău!
Cetățenii de la Dunărea de Jos care se plimbă cu taxiul plătesc mai puțin decât compatrioții lor din alte zone ale țării. Nu-s mai norocoși, ci mai săraci. Iar sărăcia clienților îi obligă pe operatorii de taxi să țină tarifele mai jos. Este vorba despre aplicațiile de ride sharing (Bolt și Uber) care au tarife mai mici în Galați și Brăila.
Așadar, tarifele din aplicații diferă în funcție de oră, de zi, de distanță și de felul mașinii. Asta știam. Ce nu știam este că tarifele sunt diferite de la un oraș la altul. Potrivit publicației Gândul care a realizat un clasament național, Galațiul și Brăila sunt aproape de fundul clasamentului. La prima vedere, este o veste bună, dar v-am spus deja că e fix pe dos.
La un etalon de cinci kilometri, o cursă între orele 10.00 și 15.00 costă la Galați 18-19 lei, în timp ce la Brăila 17-18 lei. Între orele 15.00 și 18.00 la Galați se ajunge până la o plată de 26-28 de lei, iar la Brăila se situează între 24 și 26 de lei. Prețurile cele mai mici sunt noaptea: 16-17 lei, la Galați, 15-16 lei la Brăila.
Nu renunțăm la cifre ca să vă arătăm cât plătesc alți români pentru aceleași curse (același interval orar, aceeași distanță, același tip de mașină). În intervalul 10.00-15.00, cele mai mari tarife sunt la Iași (20/22 de lei), Constanța (20/22 de lei), Cluj-Napoca (22/24 de lei), București (25/27 de lei).
În intervalul cu prețurile cele mai mari (15.00-18.00) se plătește cel mai mult în București, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca. În București, tariful poate ajunge la 38 sau chiar la 42 de lei. Cele mai „scumpe” nopți sunt la Cluj-Napoca (20-22 de lei) și București (22-24 lei).







