Reformă să fie, dar să nu înceapă la noi. De fapt, să nu fie deloc la noi. Sindicaliștii au respins în mod radical măsurile de reducere a deficitului. Care măsuri? Nimeni nu știe. Acestea nu au fost încă stabilite, zeci de variante fiind în discuție. În plus, nici nu există încă un guvern.
Reforma mult clamată îmbracă țoale românești. Este pe principiul trebuie să se facă pentru că țărișoara și poporul, dar să nu ne afecteze pe noi pentru că vă dăm cu parul în cap. Noi însemnă poporul sindicalist care a aruncat buzduganul fix în gardul de la Palatul Cotroceni.
„Reacția noastră este clară și fermă: Nu suntem de acord cu aceste tăieri – nici directe, nici mascate prin „optimizări” și „ajustări”. Respingem categoric reluarea unor măsuri de austeritate similare celor din criza financiară, multe dintre ele fiind ulterior declarate neconstituționale. Cerem un dialog real, față în față, cu partidele politice și Guvernul, nu prin intermediul patronatelor sau unor surse indirecte.” (Cartel Alfa)
Așadar de unde tăiem? Nu de acolo, nici de acolo, în niciun caz de dincolo. Poate o să-i mai jumulim încă o dată pe cei care produc, din mediul privat. Ăia sunt obișnuiți să nu crâcnească, să muncească și să plătească!






