Piața imobiliară din județele Galați și Brăila este șchioapă. Merge împleticit din inerție și pe umerii celor două orașe capitale de județ. Tranzacții imobiliare se mai fac doar în capitalele de județ.
Statistica arată că există dezechilibre majore pe piața imobiliară din România. Analiza pieței imobiliare din România realizată de Mediafax arată diferențe semnificative între municipiile reședință de județ și restul localităților. De fapt, analiza scoate în evidență zona Dunărea de Jos. Nu în sensul bun!
Datele pentru perioada mai-decembrie 2025 arată că, în județul Brăila, aproape 96% din tranzacțiile imobiliare s-au realizat în municipiu, restul județului având doar câteva vânzări. Un procent de peste 90% este și în Galați. La polul opus se află județe precum Ilfov, Cluj sau Timiș care au o distribuție mult mai echilibrată a tranzacțiilor.
Dezechilibrele reflectă dezvoltarea economică mai slabă a localităților mai mici, migrația populației și lipsa locurilor de muncă și a investițiilor. Pe scurt, demonstrează sărăcia lucie din mediul rural și din micile orașe. De asemenea, arată că din punct de vedere economic regiunea Dunărea de Jos merge târâș, pe spatele celor două orașe dunărene.







