O femeie de 71 de ani din satul Nărtești, județul Galați, a murit într-un incendiu de vegetație pe care chiar ea l-ar fi provocat, în timp ce încerca să curețe terenul agricol de resturile uscate.
Incidentul a fost semnalat la ora 13.30, printr-un apel la 112, de un localnic care a observat focul izbucnit între localitățile Gohor și Nărtești și a alertat autoritățile, anunțând că o persoană a suferit arsuri grave.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci, care au confirmat tragedia. În zonă se aflau un bărbat de 81 de ani și soția sa, de 71 de ani, ambii din satul Nărtești. Cei doi veniseră la terenul agricol pe care îl dețin pentru a curăța vegetația uscată, prin ardere.
Potrivit primelor cercetări, femeia ar fi aprins focul, iar soțul ei și-ar fi continuat activitatea cu tractorul. După câteva minute, acesta s-a întors și a descoperit că soția lui era cuprinsă de flăcări. Din nefericire, femeia nu a mai putut fi salvată.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza exactă a decesului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incendiul.








