O clădire veche din orașul Galați va fi transformată în cantină pentru persoanele în vârstă. Bineînțeles, cu fonduri europene. Clădirea se află strada Traian și va avea față modernă, promit cei de la Primărie.
Clădirea ponosită este situată pe strada Traian 203B. Primăria Galați anunță că imobilul, aflat în stare avansată de degradare, va fi modernizat și transformat în cantină pentru persoanele în vârstă. Totul cu fonduri UE de la europenii care ne-au furat apa din baraje și mâlul de sub unghii.
„Este vorba despre un proiect cu fonduri europene, pentru care a fost semnat contractul de finanțare. Acesta presupune ”Consolidarea și eficientizarea energetică – Căminul pentru Persoane Vârstnice «Ștefan cel Mare și Sfânt» Galați, Corp C1, Str. Traian nr. 203 B”. Valoarea este de 7.826.196,49 lei, din care valoarea totală eligibilă reprezintă circa 4,7 milioane de lei.” (Primăria Galați)
Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni. De la Primărie am aflat că principalele lucrări presupun consolidarea, anveloparea, înlocuirea tâmplăriei și recompartimentarea spațiului.
La final, imobilul situat în strada Traian 203B din municipiul Galați va avea destinația de cantină pentru persoanele în vârstă. În interior vor fi sală de mese, bucătărie modernă, cameră tehnică, cameră frigorifică, spațiu depozitare, depozit legume, spălător, depozitare veselă, vestiar personal, grup sanitar, inclusiv grup sanitar pentru persoane cu dizabilități.







