Un obicei din Tulucești a fost inclus în patrimoniul cultural național. Nu, nu este vorba despre de degustarea vinului de la crama care poartă numele și renumele primarului din Tulucești. În schimb este obiceiul „Pomul de Sfântul Ilie”, o tradiție păstrată în zona comunei Tulucești.
Obiceiul „Pomul de Sfântul Ilie” a fost înscris oficial în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial. De la Primăria Tulucești am aflat că membrii Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii au dat aprobarea, în unanimitate, pe 3 septembrie.
„Este o recunoaștere clară a faptului că locuitorii din zona comunei Tulucești încă păstrează tradițiile și obiceiurile strămoșești. Obiceiul Pomul de Sf. Ilie, ritual unic în România, care încă se mai păstrează în comunitățile din jurul lacului Brateș, reprezintă o formă de comemorare a celor trecuți în neființă, printr-o ceremonie specifică, desfășurată anual în ziua de Sfântul Ilie, pe 20 iulie.” (Petrică Bratu, primarul comunei Tulucești)
Cercetătorii au umblat pe ulițele din comuna Tulucești
Cercetarea și documentarea obiceiului, pentru înscrierea în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, s-a efectuat în perioada 18 – 20 iulie 2025. La Tulucești au venit mai mulți reprezentanți ai Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Au văzut obiceiul, poate și vinul!







