Podul peste Dunăre de la Brăila și drumurile de legătură ar putea fi inaugurate la doi ani de la inaugurare. Nu, nu-i de la caniculă, ci de la constructori și autorități. Cică a început recepția lucrării și zilele următoare obiectivul va fi predat statului român.
Podul peste Dunăre este folosit de doi ani. Cu asfaltări, reasfaltări, reparații multiple, penalități și amenințări. Peste câteva zile vor fi folosite și drumurile de legătură, utilizate pe post de bibelou în ultimii doi ani. Este vorba în special de drumul spre Jijila care nu a fost folosit niciodată. Culmea este, că de la stat a crăpat și recent a avut nevoie de petice!
Așadar, a început recepția podului peste Dunăre de la Brăila. Procedura prin care statul român intră în posesia obiectivului comandat va ține câteva zile. Probabil, până la finalul săptămânii operațiunea se va termina, ceea ce înseamnă că se vor deschide toate drumurile de legătură, peticite sau nu. Pentru constructor, vestea proastă a venit zilele trecute atunci când o instanță i-a impus despăgubiri pentru întârziere în valoare de 80 de milioane de lei (vezi aici).
Podul suspendat peste Dunăre este cel mai mare obiectiv de acest tip construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune din Europa. Investiția a presupus amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Podul are o lungime de 1,9 kilometri.






