În plină criză a combustibililor aflăm că se înmulțesc stațiile pentru mașini electrice din orașul Galați. Cinci bucăți au apărut în mai multe cartiere. Urmează și altele astfel încât la final Galațiul va avea peste 200 de stații electrice.
Primăria a anunțat luni că în oraș au apărut noi stații pentru mașini electrice. Cinci stații au fost montate pe strada Furnaliștilor, la Sala Sporturilor, în parcarea de la Biserica Catolică și aproape de Biserica Greacă.
„S-au montat primele cinci stații pentru încărcarea mașinilor electrice din noul lot de 159, care se adaugă celor 47 deja existente. Galațiul confirmă astfel că se numără printre orașele care investesc masiv în transportul electric. Cele 5 stații sunt în următoarele zone: strada Furnaliștilor, Sala Sporturilor – 2, parcarea de la Biserica Catolică și zona de la Biserica Greacă.” (primarul Ionut Pucheanu)
Valoarea contractului pentru cele 159 de stații este de 16,7 milioane de lei.
În municipiul Galați sunt înregistrate 6.201 de mașini electrice și hibride. În plus, transportul public s-a electrificat și el în mare parte.
„Avem acum și transport public prietenos cu mediul: am achiziționat în ultimii ani 42 de autobuze electrice, 20 de autobuze hibride, 18 tramvaie, 17 troleibuze și 10 microbuze electrice. Autobuzele electrice dispun la rândul lor de 21 de stații proprii pentru încărcare.” (primarul Ionut Pucheanu)






