Noi fragmente de dronă au fost descoperite vineri lângă orașul Galați. Autoritățile au izolat zona, iar sâmbătă vor ridica resturile, pentru analiză și confirmare. Între timp, în Parlament extremiștii se tăvălesc și se împotrivesc proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele care pătrund în spațiul aerian al țării.
Noi fragmente de dronă au fost descoperite în apropiere de punctul de trecere a frontierei.
„Ministerul Apărării Naționale a fost informat despre faptul că într-o zonă din proximitatea punctului de trecere a frontierei Giurgiulești, județul Galați, au fost semnalate, prin apel la serviciul 112, posibile fragmente de dronă. Conform procedurilor aplicabile în astfel de situații, zona a fost securizată cu efective ale MApN și Ministerului Afacerilor Interne.” (MApN)
În dimineața zilei de sâmbătă, 1 martie, o echipă mixtă formată din specialiști din MApN, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne va executa cercetări la fața locului. Aceste noi fragmente de dronă urmând a fi ridicate în vederea expertizării.
„Menționăm că zona cercetată se află la aproximativ 500 de metri de frontiera cu Republica Moldova. Este un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.” (MApN)
În Parlament, numai bombe
S-a umplut Parlamentul de bombe. Printre răcnete, amenințări și înjurături, uneori se votează. Recent, deputații AUR, POT și SOS România au votat împotriva proiectului de lege care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării.
De asemenea, au votat împotriva proiectului privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară. Nu am înțeles de ce (cică e dictatură, cică războiul e aproape gata!!!), dar prin gestul lor au bătătorit calea dronelor lansate de ruși spre Ucraina și care se rătăcesc pe drum.
Printre țipete, ambele inițiative legislative au fost adoptate de deputați și au fost trimise la Senat, pentru adoptare.






