Ministrul Educației, Daniel David, este nonșalant. Le-a transmis sindicaliștilor care amenință cu greva că un protest în septembrie este complet inutil. Țara stă atât de prost financiar încât nicio grevă generală nu poate schimba lucrurile. Profesorii aflați acum pe plajă au timp să analizeze informația până în septembrie atunci când se vor întoarce la catedră. Sau la grevă!
Ministrul Educației, Daniel David, le-a trimis sindicaliștilor că țara este praf și că bugetul este pulbere. Orice discuție despre revendicările profesorilor pot avea loc în septembrie cu sau fără grevă.
„Țara stă atât de prost încât o grevă în septembrie nu poate aduce nimic pe termen de o jumătate de an, un an, în schimbările care sunt luate acum, pentru că dacă se renunță la aceste lucruri, noi în domeniul nostru avem probleme cu salariile și bursele, dar țara are probleme în general cu salarii, pensii, burse, ajutoare sociale, nu sunt bani, se blochează țara (…) Vă spun sincer, și dacă este grevă, vom ajunge în aceeași situație să discutăm cum facem pentru a reduce perioada în care se aplică aceste măsuri și pentru a ne gândi ce alte măsuri putem lua ca să ușurăm situația profesorilor. Asta o putem face și fără grevă, că eu sunt deschis să discutăm aceste lucruri și știu că trebuie discutate.” (Daniel David, la Radio România Cultural)
Proteste firave, estivale
Până acum în domeniul educației și în altele sectoare bugetare s-au produs câteva proteste. Pentru că e vară și lumea cătrănită umblă prin concedii externe, sindicaliștii au organizat câteva mișcări estivale. Cică scandalul mare va fi la toamnă când bugetarii vor reveni din vacanțe.
Unii sindicaliști amenință cu greva generală și blocarea anului școlar. Alții spun că în prima zi de școală va fi un mare marș în București cu zeci de mii de participanți, probabil bine bronzați. Concediu plăcut!






