M-am gîndit aşa. Dacă tot se desfăşoară astăzi, în Galaţi, acţiunea aia numită “Marea debarasare”, de ce să nu profit de ocazie să-l trimit la reciclare pe primarul Dumitru Nicolae? Ok, poate că nu are el meclă de produs electrocasnic (deşi, din profil, îmi pare că seamănă cu un tv Olt 243 cu lămpi, stricat), dar îndeplineşte alte criterii pentru a fi considerat deşeu. În primul rînd e vechi, antic şi de demult. Deci, la coş cu el! Apoi poluează mediul în mod cert. Şi nu în ultimul rînd, la cîte defecte are, nu mai poate fi reparat nici măcar de cercetătorii americani, care, se ştie, se pricep la toate. Concluzia: să vină maşina aia pe care scrie “Marea debarasare” să-l ia!
Dar cică maşina asta nu vine aşa, de capul ei. Trebuie apelat telefonul 0336/102.112, iar băieţii vin astăzi negreşit la adresa indicată pentru a ridica deşeurile pe care în mod normal gălăţenii ar fi tentaţi să le arunce la gunoi. Şi cum sînt sigur că astăzi (chit că e sîmbătă), Dumitru Nicolae va sta în primărie ca să se facă că lucrează, i-aş suna cu încredere pe cei de la “Marea debarasare” să le spun să vină pe str. Domnească nr. …(na belea, că am uitat adresa exactă a Primăriei Galaţi), căci au de ridicat o chestie expirată, care vorbeşte ca televizorul şi care vede doar alb-negru.
“Marea debarasare” să înceapă cu primarul Nicolae
-->