Amenințări. Asta au primit mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din Galați. Incidentul s-a produs marți. Amenințările au venit pe e-mail. Se pare că totul a fost doar o acțiune de intimidare.
Amenințările provin dintr-o sursă necunoscută. Acestea au vizat mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din Galați. Polițiștii gălățeni și-au băgat nasul în mizerie și au constata că nu există un pericol real.
„La data de 23 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și o unitate medicală din municipiul Galați au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare. După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de poliție, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.” (IPJ Galați)
Oglindă, oglinjoară,
Amenințări au primit duminică, luni și marți numeroase școli, inspectorate școlare și unități medicale din București și din mai multe județe.
Practic, Galațiul a intrat în rândul lumii. Sursa e-mailurilor este greu de descoperit deoarece cei care le-au redactat și-au ascuns urmele cu mare grijă. Oricum, amenințările au scopul să creeze agitație în România. Și atunci apare întrebarea: cine are interesul să bulverseze „Grădina Maicii Domnului”, „sanctuarul umanităţii”, „Valhalla”, „ADN-ul cosmic” și „sanctuarul energetic” cu „neutralitate scrisă în stelele”? ONU, nu, Greenpeace nu, Noua Zeelandă și Burundi, nu, Organizația Internațională a Crescătorilor de Albine și Viermi de Mătase, nu, Federația Internațională de Popice, nici atât.
Poate alții sau poate un tâmpit!







