Picnic pe faleză. La propriu! Două asociații și Primăria Galați îi invită pe gălățeni să ia prânzul și cina pe malul Dunării. Evenimentul se numește Picnic Urban în Familie.
Picnicul va începe sâmbătă, la ora 11.00. Este a treia ediție a evenimentului despre care organizatorii spun că este cel mai mare picnic urban din partea asta de lume.
„Primăria Galați anunță că sâmbătă, 26 iulie 2025, între orele 11.00 și 19.00, pe Faleza Dunării va avea loc ediția a III-a a evenimentului Picnic Urban în Familie, fenomen deja foarte îndrăgit de copii și părinți care, astfel, petrec timpul împreună în aer liber. Cel mai mare picnic urban, organizat de Social Moms, Asociația Taticool și Primăria Municipiului Galați, evidențiază creativitatea, distracția și conexiunea în familie. Activitățile acestui eveniment fiind special alese pentru a stimula imaginația copiilor și pentru a le oferi părinților ocazia de a se reconecta cu cei mici într-un mod relaxant și plin de energie pozitivă.” (Primăria Galați)
Programul evenimentului
Familiile din Galați vor participa la „zeci de activități și ateliere creative și educative gratuite pentru copii (pictură, decorațiuni, experimente etc.), activități sportive și demonstrații interactive, susținute de Caravana Pro Rugby România”. În plus vor fi spectacole și momente artistice (magie, balet, dansuri, muzică live, teatru, stand-up comedy).
De asemenea, „copiii vor învăța reguli de circulație de la Poliția Rutieră Galați, manevre de resuscitare și prim ajutor de la SRAU (Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați), dar și despre reciclare și sustenabilitate de la SNRB (Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor).”
Ei vor participa și la activități de educație pentru promovarea integrității cu societatea civilă, campanii susținute de Direcția Generală Anticorupție Galați. Animatorii și personajele preferate ale copiilor vor întreține atmosfera pe întreaga durată a zilei.
„Ne bucurăm să revenim în Galați cu un eveniment care a devenit deja o tradiție și un reper pentru familiile din zonă. Picnic în Familie nu este doar un loc de joacă, este o zi dedicată reconectării dintre părinți și copii, într-un mediu prietenos, educativ și relaxant.” (Dan Cruceru, Asociația Taticool)
„Este un eveniment gândit special pentru comunitate, pentru toate vârstele, ca o invitație de a petrece timp de calitate în aer liber, alături de cei dragi. Galațiul este un oraș în plină dezvoltare și un loc în care ne dorim ca oamenii să se simtă bine și să se bucure împreună. Sâmbătă, sunteți invitați pe Faleză!” (Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați)
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere online.






