Iepurașul de Paște chiar există. Anul acesta va aduce pensiile înainte de Paște. A făcut-o și în alți ani, dar acum face o mică minune. Colegii iepurașului din domeniul zoo au reușit să aprobe bugetul aproape de Paște, iar unii dintre ei au încercat să-l blocheze de tot.
Așadar, pensiile din aprilie 2026 vor fi plătite în avans înainte de Paște. Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că pensiile vor ajunge la beneficiari până pe 8–9 aprilie. Concret, pensiile plătite prin intermediul Poștei Române vor fi distribuite până cel târziu la data de 9 aprilie. În timp ce sumele virate în conturi bancare vor fi transferate pe 8 aprilie.
CNPP mai anunță că a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea fondurilor și pentru tipărirea și distribuirea taloanelor de pensie către oficiile poștale.
„Au fost transmise informări atât către operatorul poștal, cât și către instituțiile bancare partenere, pentru ca plățile să fie efectuate în avans, înainte de Paște.” (CNPP)
Celebrele ajutoare „one-off” nu au încăput în cârca iepurașului. Opoziția a contestat bugetul de stat la Curtea Constituțională a României – CCR așa că a bulversat și mai tare ritmul plăților. Cică ajutoarele vor fi plătite în luna mai.







