Galațiul a intrat în Top 20. Nu este cu coroniță sau premii. Topul se referă la orașele cele mai sărace din România. Iar indicele sărăciei este stabilit în funcție de numărul de șomeri și de salariile prăpădite.
Galațiul se bate cu orașe precum Vaslui, Botoșani, Târgu Jiu și Alexandria, conform unui top publicat de presa centrală. Și se bate cu succes deoarece a prins un neonorant loc 7 în topul cu 20 de orașe. De altfel, sare în ochi și în stomac faptul că Galațiul este singurul dintre marile orașe ale țării care apare în Top 20 al sărăciei. Le luăm pe rând și aflăm că mai performante la sărăcie sunt doar Alexandria, Vaslui, Drobeta Turnu-Severin, Reșița, Tg.Jiu și Giurgiu.
Le-am așezat în ordinea performanței și repetăm faptul că Galațiul este pe locul 7. Conform cifrelor din tabel, orașul are o rată a șomajului de 6,7% și un salariu mediu net de 4.000 de lei. Realizatorii clasamentului au mai stabilit că orașul Galați are un grad de sărăcie de patru stele (din cinci stele).
Mai bine ca Galațiul stau niște orașe pierdute pe harta României.
În ordinea din top sunt Botoșani, Călărași, Focșani, Zalău, Slatina, Târgu Mureș, Tulcea, Bacău, Deva, Slobozia, Suceava, Sfântu Gheorghe și Piatra Neamț. La mulți ani cu sănătate și împliniri!








