Sute de contravenții, zeci de permise suspendate și amenzi în valoare totală de peste jumătate de milion de lei. Asta în cadrul campaniei Poliției Rutiere care a avut loc săptămâna trecută în județul Galați. „Frumoșii nebuni” ai șoselelor gălățene. Frumoși pe naiba. Doar nebuni.
Acțiunea s-a numit ROADPOL – Speed și s-a desfășurat în perioada 3 –9 august. Au fost vizați șoferii care nu respectă regulile privind viteza. De la IPJ Galați am aflat că în timpul acțiunii au fost constatate 439 de contravenții. Iar valoarea totală a sancțiunilor aplicate a ajuns la aproape 570.000 de lei. Bonus, zeci de permise au fost suspendate.
„Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 26 de permise de conducere, dintre care 22 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și patru pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h.” (IPJ Galați)
Campionul absolut este un cetățean agățat de volanul unei mașini care circula cu peste 170 de km/h.
„La data de 6 august 2026, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Iași, a fost depistat și înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, cu viteza de 172 km/h, depășind limita legal admisă cu 72 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.946,25 de lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile. În aceeași dată, un alt bărbat, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Pechea, județul Galați, a fost depistat în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251, cu viteza de 127 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3243,75 de lei și cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.” (IPJ Galați)
Va urma!







