România și alte state europene au fost vizate de acţiuni de „sabotaj” ale Federaţiei Ruse. Este probabil știrea începutului de an care aproape s-a strecurat neobservată în nebunia cu boicot, țărișoară și pedologi mesianici.
DIICOT anunță că România a fost vizată de războiul hibrid al Rusiei. Știrea nu este o surpriză dar se comportă precum elefantul din sufragerie. Toată lumea îl ocolește, dar nu-l vede! Oricum, DIICOT a publicat raportul de activitate și a făcut constatarea legată de Rusia.
„Pe parcursul anului 2024, atât România, cât şi alte ţări europene au fost vizate de diferite acţiuni de «sabotaj», specifice arsenalului de tehnici hibride pe care Federaţia Rusă îl folosea în România, precum şi în statele aliate. Începând cu anul 2022, cel puţin 50 de incidente au avut loc în 13 ţări din Europa, care ar putea fi operaţiuni hibride ruseşti. Acestea includ cazuri de spionaj, diversiune, vandalism, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare şi trei atacuri asupra infrastructurii subacvatice din Marea Baltică. Germania, Franţa, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Polonia, România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda şi Suedia au fost afectate de atacuri hibride. În cele mai multe cazuri, nu au existat victime. Deşi evitarea victimelor nu este o prioritate pentru serviciile de informaţii ruse.” (raport DIICOT)
Influenceri și alți cetățeni plătiți. Vă sună cunoscut?
DIICOT ne oferă și amănunte despre modul în care și-a băgat Rusia coada în țărișoara pe care unii cetățeni vor să o ia înapoi. Cică nu mai trimite agenți specializați și apelează la influenceri și localnici binevoitori.
„Se observă, de asemenea, o schimbare în tactica serviciilor – Rusia nu mai trimite agenţi instruiţi, ci recrutează contractori aleatoriu, contra cost. Candidaţii sunt recrutaţi pe chat-uri în Telegram. Salariile variază, pornind de la câteva sute la câteva mii de dolari. Scopul atacurilor hibride este de a testa pregătirea de apărare a ţărilor din NATO, de a se găsi slăbiciunile în infrastructură şi de a se aglomera organele de cercetare ale statelor occidentale.” (raport DIICOT)
A mai zis ceva asemănător și SRI. Dobryy vecher!






