Containere speciale au fost montate în orașul Galați. Este vorba despre locuri amenajate pentru colectarea separată a deșeurilor textile, îmbrăcăminte și încălțăminte. Campania este organizată de Primăria Galați prin Serviciul Public Ecosal.
Containerele vor colecta doar deșeuri textile. Cel puțin așa ar trebui să fie. Primăria informează că a proiectul a început luni, 26 mai. În diferite puncte din oraș au fost instalate 14 containere speciale, unde pot fi colectate doar anumite tipuri de deșeuri textile. Este vorba despre îmbrăcăminte uzată (bluze, cămăși, jachete, sacouri, paltoane, tricouri, fuste, pantaloni etc.), textile de casă (perdele, draperii, cearșafuri, fețe de perne, pături și resturi de materiale textile etc.) și încălțăminte uzată (pantofi, sandale, cizme, ghete etc.).
„Facem apel să nu se depoziteze alte tipuri de deșeuri în afara celor textile în aceste containere întrucât nerespectarea acestei obligații va duce la amenzi conform legislației în vigoare.” (Primăria Galați)
Unde vor fi amplasate containerele
Zonele unde vor fi amplasate containerele speciale pentru colectarea deșeurilor textile sunt următoarele:
1. Zona Centru: Str. Ion Creangă /Str. Fraternității, vizavi de Restaurant Continental – parcare;
2. Zona Ancora: Str. Roșiori, lateral Full House;
3. Str. Regiment 11 Siret, lângă magazin Frontal;
4. Zona Inelul de Rocadă – Str. Siderugiștilor colț trotuar spre Școala 7;
5. Zona rondou Piața Energiei – lângă platforma subterană de colectare;
6. Alveola Str. 1 Decembrie 1918 colț cu B-dul Milcov;
7. Complex Continental aferent bloc B2 lângă platforma subterană;
8. Zona parcare laterală Spitalul Județean (trotuar);
9. Str. Oțelarilor- trotuar bloc D9 (Lupul de mare);
10. Cartier Cantemir – lângă punctul de colectare;
11. Str. I. Fernic / Str. M. Petrini (trotuar);
12. Str. Domnească/ Str. Tudor Vladimirescu;
13. Str. Barboși – lateral Oficiul Poștal nr. 9 – Micro 17
14. B-dul Marii Uniri spre Complexul Muzeal de Științele Naturii (parcare).







