Au trecut doi ani de la cererea pe Legea 544 și a fost nevoie de o hotărâre judecătorească pentru ca Colegiul Medicilor Galați să binevoiască să comunice. Răspunsul primit pe 22.12.2025 este o fotografie rece: zeci de plângeri, foarte puține sancțiuni, multă „stingere” și o medie de soluționare care îți mănâncă nervii, banii și, de prea multe ori, chiar viața.
Există instituții care răspund greu.
Există instituții care răspund doar când sunt obligate.
Iar apoi există instituții care, chiar și obligate de instanță, răspund într-un fel care spune mai mult decât ar fi vrut.
Așa se întâmplă cu Colegiul Medicilor Galați, care a transmis un răspuns oficial la o solicitare pe Legea 544 abia în decembrie 2025, la doi ani după formularea cererii și doar după ce a pierdut procesul în instanță.
Răspunsul este sec, contabil, fără nume, fără spețe, fără explicații. Dar tocmai această uscăciune îl face relevant. Este, de fapt, o radiografie fidelă a modului în care se desfășoară lucrurile pe meleagurile unde aproape orice suspiciune de malpraxis se stinge timid, într-un slalom birocratic printre ședințe sterile și dosare.
Ce este Colegiul Medicilor și de ce ar trebui să ne pese
Colegiul Medicilor nu este o instanță de judecată și nici un ONG decorativ. Este organismul profesional care analizează sesizările disciplinare împotriva medicilor. În practică, este prima și cea mai importantă barieră pe care o întâlnește un pacient sau un aparținător atunci când reclamă un posibil malpraxis.
Este un zid birocratic bine structurat. Un labirint în care drumul către dreptate devine anevoios, costisitor și, de multe ori, inutil. Tocmai de aceea modul în care funcționează această instituție nu este o chestiune internă a breslei, ci una de interes public.
Faptul că o instituție cu rol public răspunde doar constrâns juridic spune deja ceva despre reflexele sale administrative. Dar mai important este ce spune răspunsul care pare scos dintr-un registru de contabilitate.
Joaca de-a transparența
Dintr-un turn de fildeș administrativ, reprezentanții Colegiului Medicilor au încercat inițial să ne convingă că activitatea lor nu este de interes public. Datele furnizate ulterior, sub constrângere judecătorească, spun însă altceva.
Astfel, în perioada 2019–2023:
– au fost constituite 72 de dosare disciplinare
– au fost soluționate definitiv 56
– un singur dosar s-a finalizat cu o sancțiune favorabilă petentului
– restul au fost respinse, clasate sau „stinse”
– 16 dosare erau încă pe rol la momentul răspunsului
– durata medie de soluționare: 24–30 de luni
Colegiul numește această durată „termen rezonabil”. Rezonabil pentru cine? Pentru pacientul care a pierdut un părinte? Pentru cineva cu complicații, cheltuieli, avocat, drumuri și expertize? Sau pentru instituția care are tot interesul ca lucrurile să se răcească, martorii să uite și energia oamenilor să se termine?
Nu trebuie să fii conspiraționist ca să observi efectul: dacă știi că „dreptatea” vine în 2–2,5 ani, mulți renunță. Unii pentru că obosesc. Alții pentru că nu-și permit. Alții pentru că, între timp, se ocupă de altceva: înmormântare, datorii, depresie, o viață făcută praf.
Da, ai citit corect: în cinci ani, din zeci de plângeri transformate în dosare, un singur caz a dus la sancționarea unui medic. Nu e o greșeală de tipar. Este cifra oficială.
„Stingerea” – soluția preferată
În document apare obsesiv formula „stingerea anchetei disciplinare” sau „stingerea acțiunii disciplinare”. Este limbajul administrativ elegant pentru situațiile în care o plângere dispare.
Noi, muritorii de rând n-o să aflăm niciodată de ce se sting sau cine le stinge. Pe ce criterii? Dacă au existat expertize medicale, dacă au fost audiați aparținătorii sau dacă au fost sesizate alte instituții. Nimic! Constatăm doar că stingerea este regula, iar sancționarea excepția.
Conducere stabilă, resurse stabile, rezultate minime
Colegiul Medicilor Galați nu este o instituție improvizată. Funcționează din cotizațiile obligatorii ale medicilor, are un buget previzibil și o structură administrativă stabilă. O instituție care își execută excelent misiunea de a-i proteja pe medici în ciuda oricărui malpraxis. Drept dovadă că a reușit să producă, în cinci ani, o singură sancțiune favorabilă pacienților.
Într-o lume normală uite ce ar fi trebuit să aflăm
Un răspuns onest ar fi conținut:
– descrieri de spețe
– tipologia plângerilor
– câte cazuri vizează decese
– ce sancțiuni concrete s-au aplicat
– câte sesizări au fost respinse pe motive procedurale
Publicul primește însă doar cifre și asigurarea că „lucrurile au fost analizate”.
Cum? Nu știm. De ce? Nu ni se spune.
Întrebarea care rămâne
Articolul de față nu acuză medici și nu stabilește vinovății penale. Se bazează exclusiv pe datele furnizate de instituție, la cerere și sub constrângere juridică.
Dar aceste date ridică o întrebare legitimă și inevitabilă:
Este Colegiul Medicilor Galați un mecanism de protecție a pacienților sau un mecanism de protecție a medicilor?
Până când instituția va accepta să explice public cum și de ce se „sting” zeci de plângeri, răspunsul rămâne suspendat. Iar pentru mulți oameni care au trecut prin spitale și prin acest sistem, tăcerea spune deja suficient.
Dincolo de cifre, aceste proceduri afectează oameni reali. Pacienți, familii, aparținători care intră într-un mecanism opac, lent și, de cele mai multe ori, fără ieșire.
