O parcare supraetajată va fi construită în orașul Galați. Aceasta va fi amenajată în cartierul Mazepa II. Primăria a comandat lucrarea și a anunțat că a bătut palma cu constructorul. Parcarea ar trebui să fie gata în vara anului 2027.
Parcarea o să apară pe strada Română, în locul vechilor garaje. Ca urmare, 62 de garaje vor fi desființate. Marți, Primăria Galați a anunțat că a fost atribuit contractul privind execuția lucrărilor.
Viitoarea construcție va avea un regim de înălțime P+1E cu 94 locuri de parcare, din care patru locuri pentru persoanele cu dizabilități și patru locuri pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Acoperișul va fi tip terasă circulabilă amenajată pentru locuri de parcare.
Imobilul va fi racordat la rețelele de iluminat, apă și canalizare. Accesul auto se va face din direct din strada Română, iar la cota superioară se va realiza printr-o rampă auto cu sens de urcare si coborâre. Pe latura de vest accesul se mai poate realiza și din strada Ciprian Porumbescu. Accesul pietonal se va face cu ajutorul a două lifturi și a două scări.
Valoarea contractului atribuit în urma licitației publice pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de aproximativ 8,3 milioane de lei.
Termenul de realizare a contractului este de 24 de luni, dintre care 4 luni sunt pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție, a precizat Compartimentul de presă al Primăriei Galați.