Un animal biped, cetățean european cu drepturi, a fost arestat preventiv pentru că a omorât un pui de pisică. L-a aruncat în foc. Puiul de animal a murit, animalul de 52 de ani a ajuns după gratii. Să-l țină acolo, pentru că un biped care are asemenea apucături poate oricând să omoare și un om.
Animalul biped este din Cuca. Ca orice animal care se respectă s-a îmbătat bine și apoi s-a răzbunat pe cine i-a ieșit în cale. În acest caz, un pisoi de doar două luni care a a fost aruncat în soba încinsă.
„La data de 11 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanei în cauză. Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:30, bărbatul, aflându-se la domiciliu și fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi introdus într-o sobă cu foc aprins un pui de pisică, în vârstă de aproximativ două luni, acesta decedând în urma arsurilor suferite.” (IPJ Galați)
Reținut, apoi arestat preventiv
Pentru că în lumea normală care pare a fi pe ducă nu mai există pedeapsa arderii pe rug, bestia din Cuca a fost arestată preventivă. Duminică, după ce s-a trezit din beție, omul deloc trezit în conștiință nu a mai comentat pe TikTok despre geopolitică, epidemii și energie planetară. Nu a mai avut timp deoarece a fost dus după gratii.
„La data de 12 octombrie 2025, Judecătoria Târgu Bujor a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Cuca, județul Galați, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată.” (IPJ Galați)
La mulți ani domnului pentru că pisicul a murit!







