Pentru amatorii de statistici, precizez ora exactă: 16.51. Plus data și locul: marți, adică ieri, undeva în apropiere de Două Babe, cum te duci către Liceul Metalurgic, spre str. Aurel Vlaicu. Eu o ardeam sictirit în trafic, ascultam cum ninge ca la balamuc și priveam atent printre ștergătoare, ca să nu iau vreun prost pe capotă. La un moment dat, din ninsoare, habar n-am de unde a apărut, văd în fața mea o sărăriță de la Ecosal. Îi zic sărăriță, pentru că asta cred eu că era, atîta vreme cît nu am mai văzut în viața mea așa ceva pe străzile din Galați acoperite de zăpadă. Am tot auzit povești de la primarul Nicolae cum că utilajele Ecosal intervin repede și degrabă atunci cînd orașul este acoperit de zăpadă. Că la Comandamentul de Iarnă nu se stă o clipă, că zeci, poate chiar sute de oameni își macină sănătatea pentru ca în Galați să se poată circula omenește după o ninsoare mai consistentă. Dar de fiecare dată am zis că Moșneagu’ este, cu siguranță, pe etnobotanice, căci la cît de sărac se dă nu cred să aibă bani de marijuana.
Un-te duci, bre?
Dar uite că măcar o sărăriță tot există în Galațiul ăsta. Am văzut-o eu ieri, însă pînă să scot camera foto să o pozez s-a pierdut în trafic. Da, bre, căci am uitat să vă spun că această sărăriță de la Ecosal cred că mergea cu cel puțin 50 km/h pe ghețușul ăla, dar fără să facă nimic. Adică nici nu împrăștia sare, nici nu dădea cu lama aia din față pe carosabil. Nu, doar le arăta șoferilor din trafic (cu sau fără cauciucuri de iarnă) ce înseamnă să ai tupeu și suficient gabarit ca să treci de pe banda întîi pe banda a treia în mai puțin de 5 secunde. Pe ninsoare. Unde se ducea sărărița și de ce nu acționa pe strada înzăpezită pe care tocmai se deplasa – astea deja sînt întrebări care nu mai preocupă pe nimeni.
