Ambulatoriul Spitalului de Urgență din Galați a fost dotat cu peste o sută de echipamente moderne. Aparatele au ajuns săptămâna aceasta la Galați. Este doar o parte a investiției în echipamente, anunță Consiliul Județean, instituția care s-a ocupat de proiect și finanțare.
Ambulatoriul Spitalului Județean din Galați și-a schimbat numele. În loc de policlinica (sumbră și prăfuită) a primit un nume mai sofisticat, în pas cu vremurile: Ambulatoriul Integrat de Specialitate. Ca să nu fie doar numele nou, Consiliul Județean Galați a băgat mână în buzunarul UE și a modernizat întreaga unitate. Clădirea a fost complet refăcută, iar cabinetele din interior au fost dotate, în etape, cu echipamente de ultimă generație.
„Acum au sosit încă 108 echipamente și accesorii medicale, ce au intrat în dotarea cabinetelor de Chirurgie, Oncologie, Endoscopie, Urologie, Neurologie, Reumatologie etc. Printre noile achiziții se numără două aparate de anestezie de ultimă generație, complet echipate pentru sălile de operație. Acestea pot fi utilizate în diverse configurații, inclusiv pentru pacienți critici, nou-născuți și copii. De asemenea, au fost livrate, printre altele, cinci electrocardiografe portabile, un electromiograf, un ecograf Doppler, 23 de genți medicale echipate de prim-ajutor, 41 de pulsoximetre, o stație de perfuzie și detectoare de vene.” (Costel Fotea, președintele CJ Galați)
Achiziția este în valoare de 3,3 milioane de lei. Cică în perioada următoare, la Ambulatoriul Integrat de Specialitate vor sosi și alte echipamente. Dacă vor fi și medici, va fi bine!








