Ion Iliescu a plecat pe lumea cealaltă în ritmuri de suspine, de mârâieli politice și de Imnul Golanilor, Un peisaj pestriț, precum cariera fostului comunist de nădejde și fostului președinte al României. În vârtejul evenimentelor a fost atras și președintele în exercițiu Nicușor Dan. Acesta a fost așezat pe catafalc de reporterița unei televiziuni.
Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București. Acolo, a stat în ultimele două luni din viață, având cancer la plămâni. Joi, fostul președinte a fost înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea III cu onoruri militare. Și ajungem la mârâieli.
Nu putea lipsi scandalul de la un asemenea eveniment. A fost provocat de USR care a scos pe tarabă toate rufele murdare ale fostului președinte. Probabil se mai putea aștepta câteva zile cât să nu se transforme totul în circ, dar asta-i viața de român. Oricum, românii așteaptă de prea mult timp răspunsurile la întrebările legate de Revoluție, de Mineriade.
„Mai bine haimana/Decât trădător/Mai bine huligan/Decât dictator/Mai bine golan/Decât activist/Mai bine mort/Decât comunist.” (fragment din Imnul Golanilor realizat de Cristi Paţurcă)
Celebrul imn s-a auzit zilele acestea prin diferite zone publice din România. Mulți nu au uitat bătăile și crimele de la începutul democrației. Și nici nu le vor uita. Pe stadioane, s-a refuzat momentul de reculegere, iar unii vor să organizeze proteste față de amploarea ceremoniilor funerare.
La circ sunt și clovni. Unii fac tumbe și spun tâmpenii pe la televizor. De exemplu, de la Euronews am aflat că președintele Nicușor Dan este și el în sicriu.
„Așadar, am văzut cum a fost așezat sicriul cu trupul neînsuflețit al președintelui Nicușor Dan pe catafalc.” (reporteriță Euronews)
Ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria fostului președinte Ion Iliescu.
Să-i ierte Dumnezeu și să le dea mintea cea de pe urmă!







